Q Magazine: Apăreţi atît de rar... mai deloc în ultimii ani. Ce mai fac Ileana şi Romulus Vulpescu?
Romulus Vulpescu: Noi, acum, spre sfîrşit de existenţă, mai avem lucruri neterminate, ca să zic aşa, şi nu am timp să mă ţin de apariţii, nu mai dau interviuri...
Ileana Vulpescu: Domnişoară, dacă nu ne cheamă nimeni, nu ne ducem! Există două bancuri care definesc perfect situaţia de acum din România. De cînd s-a instaurat comunismul şi pînă în zilele noastre, viaţa se defineşte prin bancuri. Care pot să pară glume, dar care, de fapt, rezumă realitatea: ţiganul spune „mai bine să-ţi cumperi judecător decît să-ţi iei avocat", iar Bulă îi spune lui taică-său, acum, de curînd: „Tată, vreau să intru în crima organizată". Şi tatăl lui îi zice: „În care, tată, în aia particulară sau în aia de stat?!". Noi în lumea asta trăim! Aşa se face că apărem tot mai rar sau... deloc.
Q: Domnule Vulpescu, nu aveţi răbdare...
R.V.: Nu ştiu... Eu aş vrea ca totul să se întîmple imediat!
Q: Să înţeleg că, în căsnicie, dvs. aţi fost vulcanul, iar doamna, elementul care v-a domolit?
R.V.: Nu m-a domolit...
I.V.: Nu, doamna tace. Că alta, în locul meu, cred că arunca şi mobilele pe fereastră!
Q: Doamnă, dvs. spuneaţi că, după mulţi ani de trăit împreună, nu i-aţi mai fi redat libertatea soţului...
I.V.: I-am spus: „Oricîte prostii ai să faci, să ştii că tot nu te las. Nu-ţi meriţi libertatea!".
Q: Va avea curînd România vreun Premiu Nobel pentru Literatură?
I.V.: Eu sper din suflet. Au meritat mulţi scriitori români să aibă Premiul Nobel. Cînd un scriitor francez din noul val, Claude Simon, a luat Premiul Nobel, au fost nominalizaţi Marguerite
Yourcenar şi Borges. Eu nu am putut să îmi explic cum de l-a luat el.
R.V.: Pentru că la el nu se poate trece de primele cinci pagini ale capitolului întîi.
I.V.: Iar arta care trebuie explicată îşi pierde scopul.
R.V.: Şi acum e fata asta... Herta Müller. Noi n-am citit nimic de ea, deci nu putem să spunem nimic, nici de bine, nici de rău. Dar cum ea spune că nu se consideră deloc româncă... e dreptul ei.
I.V.: Este exact ca în cazul cînd Marie France Ionesco s-a opus cu vehemenţă ca tatăl ei să fie sărbătorit la Centenar în România. Dar nu înţeleg de ce românii fac atîta caz?! Un scriitor este al limbii în care scrie. Gogol era ucrainean, dar este considerat un mare scriitor rus, fiindcă a scris ruseşte. Ionesco... poţi să zici că s-a născut în România şi a scris şi în româneşte. Dar ceea ce l-a făcut celebru a scris în franceză. Mi se pare exagerat să faci un asemenea caz despre un scriitor care s-a ilustrat în altă limbă. Deci, e al altei limbi. Şi dna Müller are perfectă dreptate: mai întîi că nu este româncă, este şvăboaică, şi în al doilea rînd, a luat premiu pentru ceea ce a scris în nemţeşte. Cînd a plecat din România, era ca mine şi ca tine (n.r. - Romulus Vulpescu). Cine era să facă atîta caz de ea? Era o scriitoare printre o mie de alţi scriitori. Acum, că a luat Premiul Nobel, am sărit şi noi, românii, să ne lăudăm că am luat un Premiu Nobel, prin intermediul dnei Müller. N-avem niciun drept!
Q: „Marile iubiri mor tinere", spuneţi dvs. Ce se întîmplă cu oamenii ale căror poveşti trec proba timpului?
R.V.: Îi uneşte o boală comună. Bătrîneţea. Ca pe noi doi!
I.V.: O pasiune nu poate să ţină o eternitate. Freud atît acorda... trei ani.
R.V.: N-ai văzut?! Shakespeare i-a omorît tineri.
Q: „Doamne, ce noroc a avut Ioana d'Arc! Păi, asta, dacă trăia, era gospodină, creştea copii, nu mai era simbolul Franţei. Ea ieşea pe uşa din dos a istoriei şi sfîrşea la bucătărie." Aşa spuneaţi despre Ioana d'Arc. Nu e nimic eroic în femeia de la bucătărie, nu?!
R.V.: E adevărat în cazul Ioanei d'Arc. Păstrînd proporţiile, nu poţi să o transformi pe Ecaterina Teodoroiu într-o gospodină...
Q: Domnule Vulpescu, dvs. v-aţi... agăţat soţia. În anii de facultate, undeva pe strada Quinet, lîngă facultatea de matematică, aţi întrebat-o dacă a citit Arghezi...
R.V.: Ea a spus că da. Şi din momentul ăla am spus „gata, pe asta o iau!". Pentru mine, testul literar a spus totul.
Q: Cererea în căsătorie însă a fost cu totul lipsită de poezie. I-aţi spus: „Hai să ne însurăm şi noi!". Atît.
R.V.: Da... Păi noi şi cînd ne-am dus la căsătorie... Ileana a uitat acasă buchetul de mireasă... şi am sărit gardul într-o curte, de unde am cules un mănunchi de crenguţe înflorite... şi acela a fost buchetul de mireasă al Ilenei Vulpescu. Din flori roz de măr.
Interviul este special şi merită citit, aşa ca puteţi cumpăra revista, sau puteţi citi articolul cu interviul complet aici:
http://qmagazine.ro/articole/7016/ileana-si-romulus-vulpescu-ne-une-te-o-boala-comuna-batrinetea.html
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu