Desigur că aţi observat şi voi că există anumite cuvinte ce nu pot fi traduse. Românii dau dovadă de un spirit unic, inventând de- a lungul timpului o grămadă de cuvinte doar pentru ei, al cărui conţinut nu poate fi înţeles decât de filozofia şi mentalitatea noastră, ce ne fac şi mai speciali.
De exemplu:
I-aţi auzit vreodată pe englezi plângându-se ca îi trage curentul? Sau pe francezi ajungând la doctor şi spunând: Ah, doctore, nu mai pot de şale că m-a tras curentul. Acesta este doar un musafir nepoftit de care trebuie să scăpăm cât mai repede. Cum i-aţi spune în engleză, breeze, no way. Cam departe. Draft? Nici măcar. Nu atinge sensul malefic al intrusului.
Mărţişorul. Ştiţi cum în tradiţia românească e un simbol..al primăverii şi al iernii, de fapt, al momentului în care cele două anotimpuri se împletesc. Probabil ca englezul l-ar vedea un trinket, adică fleac, podoabă, în sensul acesta. N-ar reuşi ei nici într-o mie de ani să găsească un cuvânt care să cuprindă sensul complet.
Şi uitaţi cât spirit practic şi câtă inteligenţă din strămoşi. Dacă cineva duce lipsă de echilibru psihic, românul îi spune simplu că îi lipseşte o doagă. Adică întregul( fie el şi un butoi), fără o piesă, nu merge. N-are sens. Acum, vă imaginaţi un german, urland la altul "Du hast nicht eine Daube." ..sau mă rog..în limba lor, s-ar înţelege doar ca respectivului îi lipseşte o piesă de la construcţie şi este avertizat. V-am spus ca românii sunt tari.
Conform sondajelor, cuvântul preferat al englezilor e Mother , iar al germanilor.... Nu o să ghiciţi niciodată . E HABSELIGKEITEN, care după căutările mele înseamnă.. boarfe. Yuck! Ce poate fi mai urât ..Şi uite aşa, am ajuns şi la ultimul, nu cel din urmă, dar în acelaşi timp, după părerea mea cel mai frumos cuvânt românesc. Dor. E recunoscut drept un cuvânt intraductibil. Şi ca să închei în aceeaşi notă:
Prin formaţia sa, "dor" are în el ceva de prototip: este o alcătuire nealcătuită, un întreg fără părţi, ca multe alte cuvinte româneşti cu înţeles adânc şi specific. Reprezintă o contopire şi nu o compunere. S-a contopit în el durerea, de unde vine cuvântul, cu plăcerea, crescută din durere, nici nu pricepi bine cum. ( C. Noica, în Creaţie şi frumos în rostirea românească)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu